Verde mult pătat cu sânge
Urme de zăpadă…
La margine de sat un copil plângând.
Atmosferă mohorâtă de toamnă târzie…
Un corb zboară speriat pe o ramură dezgolită.
Copilul e răpus de plâns,
Stoarce lacrimi puzderie…
Ca un şirag amar,
Ca nişte bobiţe de otravă
În apusul stacojiu;
Nu curge nici o apă în apropiere,
Totu-i amorţit ca un regret adânc.
Ce-a păţit oare copilul?
De ce plânge el?
De ce nu-l împacă nimeni?
Cine?..nu se vede nici un trecător!
Şi poate de copil nu ştie nimeni
Sau poate doar nu-i interesează!
Nici o urmă de car,
Nici un zâmbet cald de bunicuţă!…
Nu se văd căpiţe nici măcar în depărtare…
Nici un animal nu se întoarce de la păscut!…
Parcă n-ar exista nici un cioban…
Şi totuşi văd o stână derăpănată!
Are chiar şi un ţarc micuţ pentru oi…
Dar ce folos dacă nu se zvoneşte nimic?
Am văzut doar corbul…
În rest nimic…
Ce-i asta fraţilor, margine de sat?
Sau de infern?!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu